La început de an, am fost plăcut surprins de o cerere adresată bisericii spitalului de către o familie trecută mult în vârsta maturităţii, domnul Mihai 75 ani şi doamna Virginia 65 ani, care deşi erau împreună de peste 30 de ani, aşezaţi la casa lor cu copii, la rândul lor cu familii, nu aveau săvârşită Taina Cununiei. Menţionez faptul că, în vizitele mele prin saloanele spitalului am abordat de mai multe ori şi astfel de subiecte, oarecum sensibile, şi cunoşteam faptul că terapia de salon este mult folositoare pacienţilor creştini care încă mai suferă datorită unor erori ale vieţii. Aşadar cei doi, domnul Mihai şi doamna Virginia doreau săvârşirea Tainei Cununiei. Deşi ne găseam într-un timp în care toţi creştinii mărturiseau Botezul Domnului Iisus Hristos în râul Iordan, am răspuns promt cererii ţinând cont şi de situaţia doamnei Virginia, foarte grav bolnavă şi internată de multă vreme în Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani. Am organizat spaţiul, o sală de mese în secţia unde era internată doamna Virgina şi am săvârşit Sfânta Taină a Cununiei. Este a doua experienţă de acest gen pe care, în cei 15 ani de pastoraţie, o trăiesc în spital. Sunt momente deosebite, de o sensibilitate aparte, dar şi frumoase, ţinând cont de spaţiul în care ne aflam şi momentul în sine. Cred că aceste evenimente, multora dintre noi, trebuie să ne ofere clipe de meditaţie. Am ales acest timp al publicării datorită situaţiei în sine şi după obţinerea acordului familiei în cauză. Îi felicit pe cei doi că au avut curaj şi că au conştientizat importanţa şi folosul acestei minunate taine şi alese mulţumiri părintelui lor paroh care a sprijinit acest frumos demers.
pr. D.I.