Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului urăm tuturor credincioșilor Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul, personalului medical și administrativ al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, bucurii și multe împliniri duhovnicești!
Slujba Învierii Domnului Iisus Hristos va fi săvârșită la Biserica spitalului începând cu ora 23.30, iar în prima zi a praznicului Învierii Mântuitorului Hristos, începând cu orele 11.00 se va săvârși slujba Vecerniei speciale, cunoscută în popor şi sub denumirea de “a doua Înviere”, în cadrul căreia se va citi, în mai multe limbi, Evanghelia de la Ioan cap. 20, versetele 19-27.
Hristos a Înviat!
Preot Gigi-Daniel Ioan