V-ați întrebat vreodată de ce un simplu răsărit de soare îi bucură mai mult pe unii? Ce e atât de deosebit într-un simplu răsărit de soare? Ei bine, la întrebări de acest fel, ne pot răspunde doar oamenii care reușesc să vadă frumosul în orice.
Orice floricică care a înflorit pe un câmp imens, fiind singura care dă o pată de culoare acolo, orice pui de rândunică care învață să zboare pentru a cunoaște tărâmurile lumii, orice stea căzătoare, văzută din întâmplare din casa bunicii într-o noapte cu cerul senin, orice arbore înflorit primăvara, dar care se dezbracă iarna pentru a se răcori, orice fulg căzut din infinitul albastrului cer pe un fir de păr lăsat în bătaia vântului, orice buburuză care se chinuie să ajungă la casuța ei, dar care unii nu o lasă călcând-o în picioare, orice val adus de ocean la țărm pentru a ne da seama de puterea apei, orice bebeluș care plânge din cauză că îi este foame, iar când o vede pe mămica sa se liniștește, orice floare de colț ieșită pe cele mai înalte vârfuri stâncoase pentru a mai înveseli piatra, orice praf de nisip luat de vânt pentru a-l duce în locurile neștiute, orice izvor care își urmează cursul, săturând drumeții însetați, orice mănăstire din mijlocul pădurii, aproape uitată de lume, dar nu și de Dumnezeu, orice gest frumos făcut din partea cuiva și pe care nici nu te așteptai să-l primești, orice lucru cărora unora li se pare a fi banal sau poate fără semnificație, pe unii îi motivează, îi înfrumusețează pe dinăuntru și îi ajută să treacă mai ușor peste diferite încercări...
Din fericire încă mai există acei oameni, care la fiecare lucru neobișnuit pentru unii, pentru ei reprezintă enorm. Însă, din păcate, începem să-i pierdem și pe aceștia care au mai rămas…
Nu reușesc să privească dincolo de cuvinte, dincolo de orice teorie și dincolo de orice lucru neinteresant pentru ei.
Aș mai găsi o mulțime de lucruri pe care unii dintre noi, nici măcar nu le-au văzut sau auzit de ele, însă mă opresc aici, cu un paragraf dintr-o carte scrisă de Chris Simion, în care citim :
,,Prin faptul că eu cred că soarele are două picioare și ne aleargă copilaria în fiecare dimineață, că atunci când plânge, Cerul ne spală pe ochi ca să putem să-i vedem frumusețea, că neîmplinirile sunt visele noastre prea grele pe care sacul vieții nu îl poate căra întotdeauna, că un pod este mereu o invitație la dans și că orice, oricând poate să ne bucure ființa. Fie că avem parte de o naștere, fie de o moarte, fie de un trăsnet sau de o furtună, în răul cel mai de rău se ascunde ceva frumos, care ține de noi, de cât de adânc săpăm ca să-l găsim....” Patricia
