În ziua de 7 ianuarie se va săvârşi slujba hramului bisericii spitalului ce are ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Botezătorul, cu zi de hrămuire 7 ianuarie. Slujbele închinate sărbătorii Soborul Sfântului Ioan Botezătorul vor debuta în seara zilei de Bobotează, începând cu ora 17.00 când se va săvârşi slujba Vecerniei şi a Litiei, în sobor, la biserica spitalului, cu preoţii din zona Paşcani şi Tg. Frumos, la care sunt invitaţi să participe pacienţii internaţi, cadrele medicale precum şi credincioşi din municipiul Paşcani A doua zi, începând cu ora 7.30 se va săvârşi slijba Utreniei, a Acatistului Sfântului Ioan şi Sfânta Liturghie. La sfârşitul slujbei vor fi evidenţiaţi credincioşii care au sprijinit în luna decembrie 2012 activităţile filantropice desfăşurate de biserică în spital.În aceeaţi zi, cu un grup de voluntari, vor desfăşura activităţi sociale la pacienţii spitalizaţi. Rugăm acum, la început de an, pe Sfântul Ioan Botezătorul să mijlocească pentru fiecare dintre noi în lucrarea noastră misionară şi duhovnicească!