Îndoiala urmată de împlinire!

Cuvinte duhovnicești Aprilie 26, 2020

Și noi suntem, de multe ori în viață asemenea lui Toma...

Hristos a Inviat!
Suntem în Duminica a 2a după Paști numită și a Sfântului Toma. Poate cei mai mulți dintre dumneavoastră ați urmărit astăzi slujba Sfintei Liturghii la televizor sau ați ascultat-o la radio. Și cu siguranță ați auzit de situația deosebită a unui apostol al Mântuitorului Iisus Hristos, pe nume Toma, numit de unii ”necredicinciosul”, sau ”îndoilnicul”. Nu îmi propun să prezint detaliat întâmplarea cu Toma deoarece sunt convins că, mulți dintre dumneavoastră, o cunoașteți, dar am să încerc să vă prezint și din partea mea un mesaj al duminicii de astăzi.
Toma a arătat îndoială în fața Apostolilor. Aceștia stăteau izolați, asemenea nouă în aceste timpuri, ca nu cumva, să fie prinși de iudei, datorită faptului că-L mărturiseau pe Hristos. Toma se gândea dacă este doar un zvon? Dacă informația colegilor apostoli nu este sigură? Este normal faptul că, noi toți vrem să știm lucruri clare şi precise şi, ca să știm, trebuie să vedem ce nu știm. Cam aceasta era în sufletul lui Toma. În același timp, mărturisim și faptul că, îndoiala este oarecum un sentiment firesc, pentru fiecare om, însă persistența în îndoială poate fi o piedică pentru lucrarea lui Dumnezeu.

În a 8 a zi de la Învierea Domnului, Toma se încredințează și el de această lucrare dumnezeiască de Înviere a Fiului Lui Dumnezeu şi a exclamat, după cum aţi auzit în Evanghelie, ”Domnul meu şi Dumnezeul meu”.
„Cazul” Apostolului Toma ne reţine atenţia în special pentru faptul că, simţim o vie asemănare între îndoiala lui şi îndoielile noastre, între frământările lui şi frământările noastre. Chiar dacă fizic ne despart aproape douăzeci de veacuri, simţim că Toma se identifică cu noi, acum şi aici. E foarte important, mai ales în aceste timpuri, să ne regăsim echilibrul, în viața de zi cu zi și nu în ultimul rând să ne cultivăm credința în Dumnezeu, în Hristos Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre.

Rugați-vă pentru însănătoșirea persoanelor infectate și suferinde!
Să aveți sănătate și să ne revedem curând!
Cu prețuire, pr Gigi Daniel Ioan

Citește alte articole despre: indoiala