Dreapta credință înseamnă mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Iubiții mei credincioși,
Duminica de mâine este a VII-a după sărbătoarea Sfintelor Paști, numită și Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic, este consacrată mărturisirii dreptei credințe și unității Bisericii. Dreapta credință înseamnă mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Biserica, în baza calendarului, a stabilit ca această duminică, a șaptea după Paști, care precede marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt și care urmează după Înălțarea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să fie o duminică de pomenire a Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic. De ce?
Pentru că la Sinodul I ecumenic s-a mărturisit de către cei 318 Sfinți Părinți participanți, din Biserica Răsăriteană și Apuseană, dreapta credință. Mâine, în cadrul Sfintei Liturghii vom explica această temă.
Mâine este și o duminică specială numită Duminica părinților și copiilor, un prilej de a reafirma rolul principal al familiei în creșterea duhovnicească a copiilor și formarea lor pentru viața.
Vă așteptăm la Sfânta Biserică, așa cum o faceți deobicei, cu copiii la rugăciune și la Taina Împărtășanii, începând cu ora 9.15.
Dumnezeu să vă ocrotească cu sănătate și pace în suflet!
Al vostru rugător,
pr. Gigi-Daniel Ioan
misionar de caritate
tel.: 0745301245