Recunoștința trebuie să fie sentimentul cel mai firesc al omului demn în fața binefacerii primite de la cineva !
Evanghelia care se va citi mâine în cadrul Sfintei Liturghii, ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos S-a întâlnit cu 10 leprosi excluși din comunitate, care stăteau departe de oameni și nu se atingeau de semenii lor, deoarece boala lor era una grea și se putea transmite ușor.
Oamenii leproși în Vechiul Testament, aveau un regim special de izolare față de oamenii sănătoși, întrucât boala aceasta provoca descompunerea lor treptată, prin căderea unor părți din corpul lor, deși erau încă vii.
Boala era socotită incurabilă, de nevindecat. Fiind izolați, leproșii sufereau foarte mult de singurătate și de umilire, având obligația de a spune: "necurat, necurat" (Levitic13, 45), ca ceilalți oameni să nu se apropie de ei.
Venind Iisus în satul lor aceștia l-au întâmpinat pe El, iar Iisus s-a apropiat de dânșii trimițându-i apoi să se arate preoților. Preotul din vremea aceea, prin cunoștințele sale, mărturisea comunității dacă cei bolnavi de lepră erau vindecați.
În drum spre preoți, cei 10 leproși s-au vindecat. Bucurie imensă în sufletul și viața lor.
Evanghelia ne relatează faptul că, dintre cei 10 leproși, doar UNUL s-a întors și i-a mulțumit lui Iisus pentru vindecare.
Oare au procedat corect? Oare chiar să fi așteptat Iisus mulțumirea lor?
Răspunsul îl vom afla mâine la slujba Sfintei Liturghii la care vă așteptăm începând cu ora 9.30.
Nu uitați!
Recunoștința trebuie să fie sentimentul cel mai firesc al omului demn în fața binefacerii primite de la cineva.
Despre recunoștință vom învăța mâine la Sfânta Biserică!
Cu prețuire, pr. Gigi-Daniel Ioan
tel. 0745301245