Familia creștină atitudine și comportament în fața bolii unuia dintre membri

Cercuri pastorale Mai 25, 2026

...empatia față de omul suferind și tratarea lui și din punct de vedere holistic, reprezintă o componentă fundamentală a dimensiunii umane, în tratamentul medical al omului bolnav.

În contextul anului omagial al pastorației familiei creștine, la biserica ”Sfântul Ioan Botezătorul” din incinta Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, s-a desfășurat în ziua de 25 mai 2026, cercul pastoral nr.1 al preoților din Protopopiatul Pașcani..

Desfășurarea activității pastoral-misionare; mai sus amintite, a debutat cu săvârșirea, în biserică, a Sfintei Liturghii, cu sobor,  sub protia părintelui protopop Muraru Gheorghe și apoi prezentarea temei  Familia Creștină - Biserica de acasă în fața încercării bolii și a suferinței, susținută în sala de referate a spitalului, de către preotul de caritate Gigi-Daniel Ioan.

Tema discutată a antrenat discuții cu referire la problematica bolii în cadrul familiei creștine cu exemple de viață, extrem de folositoare și de învățat în rândul preoților participanți. În cadrul manifestării au fost prezenți doi medici din spital, respectiv dr. Scutelnicu Vasilica, medic ginecolog și director medical al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, dr. Lungu Brândușa, medic specialist în diabet zaharat, în cadrul aceluiași spital, precum și domnul manager al spitalului Câmpeanu Ionuț.

Amintim preoții care au fost prezenți: pr. Murau Gheorghe, protopop al Protopopiatului Pașcani, pr. Juncanariu Ioan, președinte cerc pastoral, pr Marius Ștefan, misionar al protopopiatului, pr Hărmănescu Cristinel, pr. Fronea Mihai,  pr Isac Ioan, pr. Călărașu Florin, pr Lupu Antonius, pr. Cozma Cosmin Ștefan, pr Hroștea Costel și diaconul Gurzun Andrei.   

S-au exprimat opinii, păreri și trăiri personale atât de către preoți cât și de către medicii participanți argumentându-se, la unison, empatia față de omul suferind, tratarea lui și din punct de vedere holistic, aceasta fiind o componentă fundamentală a dimensiunii umane, în tratamentul medical al omului bolnav.

Alese mulțumiri preoților și medicilor participanți, iar Hristos Doctorul să le răsplătească osteneala!

 

Pr. Gigi-Daniel Ioan

preot de caritate al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani

Citește alte articole despre: cerc pastoral spital Pascani