...cînd dobândim uităm prea repede de cei din jurul nostru...
Bună seara dragilor credincioși, îmi îngăduiți câteva gânduri pe care le adresez, la ceas de seară în ajun de Duminică, referitor la Sfânta Evanghelie care se va citi mâine la Sfânta Liturghie în bisericile ortodoxe:
Adeseori, unii dintre noi, dorim să dobândim bogăția acestei lumi cu toate atașamentele ei (mulțumire și preocupare de sine, plăceri diverse, petreceri, trăire în stare egoistă, s.a.m.d), iar când o dobândim uităm prea repede de cei din jurul nostru, de oamenii care ne-au ajutat, de cei care într-un mod discret ne cer sprijinul și chiar de Dumnezeu; credem că având bogăția noi deținem puterea.
Aceasta este o amăgire care ne pierde!
Trebuie să precizăm faptul că, bogăția în sine, atunci când este dobândită prin muncă și osteneală nu este dăunătoare atâta timp cât, din ea, mai ajutăm un prieten, un coleg sau cunoscut care este la încercare, nevoie și sărăcie.
Însă Dumnezeu respectă libertatea noastră de a ne trăi viața aici pe pământ așa cum noi o dorim. În același timp, tot Dumnezeu ne învață că noi suntem trecători prin această viață și nu vom lua din această lume decât lucrările și faptele bune ale milei pe care le-am împlinit în timpul vieții noastre.
Ca să vă convingeți de cele prezentate mai sus, mergeți mâine la Sfânta Biserică ca să auziți în cadrul Sfintei Liturghii o pildă pe care și elevii o învață în școli la orele de religie este vorba despre Pilda bogatului nemilostiv și o să înțelegeți că viața nu o putem trăi doar biologic ci și spiritual!
La biserica spitalului slujba Sfintei Liturghii va începe în jurul orei 9.15 - 9.30.
Dumnezeu să vă ocrotească! Seară binecuvântată!
Cu prețuire,
pr. Gigi Daniel Ioan
tel.0745301245