Doctorul Pânzaru a înțeles medicina ca pe un dar primit de la Dumnezeu, însă a fost conștient de faptul că, acest dar se oferă numai celor capabili de o mare iubire față de semeni pentru a putea înțelege și trăi intensitatea suferinței lor.
In memoriam, dr Pânzaru Costică
Într-o atmosferă frumoasă, Spitalul Municipal de Urgență a organizat, în ziua de 17 iulie 2025, în foaierul central al spitalului, un moment de aducere aminte a celui care a fost Dr. Costică Pânzaru, manager, timp de 17 ani al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, între anii 2002-2019. După săvârșirea slujbei de pomenire, de către preotul spitalului, care a și moderat evenimentul, au urmat câteva evocări ale cadrelor medicale care l-au cunoscut pe doctorul și managerul Costică Pânzaru.
El s-a născut la data de 07 iulie 1953 în localitatea Chiricești, Miclești, județul Vaslui, clasele primare fiind parcurse în satul natal. Gimnaziul și liceul le-a finalizat în cadrul Colegiului Național ”Costachi Negruzzi” din Iași. A urmat școala postliceală în Iași, iar între anii 1975-1981 a parcurs și absolvit Facultatea de Medicină Generală din Iași; în anul 1998 își susține teza de doctorat în Franța. A fost medic primar în obstetrică și ginecologie la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, iar în perioada 2021-2024 manager al spitalului. Aș putea spune, fără nici o rezervă că, doctorul Pânzaru este arhitectul noului spital din Pașcani, de urgență, a cărui titulatură și dobândire lui se datorează, un spital adaptat și modernizat cerințelor medicale actuale, în care noi astăzi ne desfășurăm activitatea. Doctorul Pânzaru a înțeles medicina ca pe un dar primit de la Dumnezeu, însă a fost conștient de faptul că, acest dar se oferă numai celor capabili de o mare iubire față de semeni pentru a putea înțelege și trăi intensitatea suferinței lor. A înțeles, astfel, în cel mai înalt grad, măreția muncii sale, în lupta cu boala și cu moartea, transformând profesiunea sa într-o ofrandă pentru viață, ofrandă primită de la Dumnezeu și întoarsă cu generozitate semenului. De aceea în explorarea bolnavului, Dr. Pânzaru încerca să îl considere ca fiind o ființă complexă, o personalitate, și nu un amalgam de țesuturi și organe. Ori de câte ori a contribuit la salvarea unui om de la moarte, medicina a devenit prin el ca izvorâtă din puterea vindecătoare a lui Hristos, Marele Taumaturg. După prezentarea expusă de către preotul spitalului, au urmat mai multe intervenții ale unor medici prezenți, alții fiind în concediu, au transmis diverse mesaje cu referire la Dr Pânzaru pe care le atașăm, în rezumat, mai jos:
Dr Scutelnicu Vasilica, medic primar obstetrică-ginecologie, director medical interimar al spitalului, a spus următoarele:
”….felul lui de a fi, aroganța pe care o afișa însemna de fapt o mare sensibilitate, a fost un exemplu de urmat…toți dintre noi avem și bune și rele, dar pentru mine Dr. Pânzaru rămâne un exemplu de a conduce, un exemplu de a iubi meseria și am învățat de la el curajul de a-mi învinge frica de a intra în sala de operație și să nu uităm că, aici suntem datorită lui”
Dr. Ungureanu Vladimir, medic primar ATI a prezentat faptul că, datorită Dr. Pânzaru, secția A.T.I. există în această formă modernă, cu buni specialiști și datorită lui avem astăzi un spital modern.
D-na Zetu Elena, pensionară, fost director de îngrijiri medicale și fost asistent șef al spitalului, a amintit, foarte amănunțit, despre secția de gastroenterologie, înființată prin aportul deosebit al Dr. Pânzaru dumneaei a continuat spunând că ”…omul sfințește locul, iar Dr Pânzaru a fost un bun specialist și un mare om căci respectul nu se impune ci se câștigă, iar munca fiecăruia dintre noi trebuie respectată…îl mâncau mâinile și permanent dorea să opereze, toate cunoștințele sale le-a folosit să facă din acest spital unul de urgență. A adus mulți medici tineri, bijuteriile acestui spital care au făcut și fac minuni în continuare, consolidând echipa medicală a spitalului. A fost omul potrivit la locul potrivit”
Dr Bugioianu Dana-Camelia, medic primar gastroenterologie, șef secție, a vorbit despre înființarea secției de gastroenterologie, secție apărută datorită implicării Dr. Pânzaru. Domnia sa a zis următoarele ”…aparatura medicală legată de endoscopie și colonoscopie și tot ce a însemnat dotarea secției de gastroenterologie s-a datorat Dr. Panzaru. El a înființat 8 linii de gardă și ne spune tuturor, din ceruri, să ducem mai departe munca începută de el.
Carmen Agavriloaei, asistent șef secția de îngrijiri paliative: ”secția de îngrijiri paliative a fost prima din sistemul public din România înființată prin aportul Dr. Pânzaru, aici observându-se calitatea lui de vizionar; a știut să adune oameni tineri pe care i-a instruit, tot timpul a fost în mijlocul personalului medical, din această secție încurajând activitatea noastră motiv pentru care întreg personal, care l-au cunoscut, nu-l vor uita…”
Dr. Pădurariu Aurelia, medic primar gastroenterolog, aflată în concediu de odihnă, mi-a vorbit cu multă emoție și responsabilitate de personalitatea Dr. Pânzaru Costică, un om care și-a pus semnătura pe reclădirea spitalului, care a știut ce înseamnă responsabilitatea actului medical, și a trăit permanent în spital, iar în cele din urmă a murit în același spital reconstruit și modernizat de el; toate acestea având un preț, cel al familiei, pe care managerul Pânzaru și le-a asumat.
Dr. Colisnic Alina-Oana, medic primar diabet zaharat nutriție și boli metabolice a transmis un mesaj scris pe care îl atașez mai jos:
”Ce bucurie și tristețe laolaltă să scrii despre doctorul Pânzaru! Bucurie pentru că ai avut ocazia să îl cunoști, tristețe pentru că trebuie să vorbești despre domnia sa la timpul trecut.
În primul rând toată aprecierea mea pentru cei care au avut inițiativa organizării acestei comemorări! În al doilea rând, alese mulțumiri părintelui pentru că, mi-a cerut să aștern niște gânduri legate de persoana complexă care a fost doctorul Costică Pânzaru! Sunt în concediu, de aceea fizic nu sunt prezentă, dar sunt deosebit de onorată să îmi exprim în scris viziunea mea legată de domnia sa și sunt convinsă că părintele o va citi, cât să vă meargă la suflet.Mi-am început cariera în acest spital în urmă cu 19 ani și directorul spitalului era doctorul Pânzaru. Nu l-am cunoscut decât în prima mea zi de serviciu – 7 august 2006. Îmi amintesc perfect ce sentimente ciudate mă încercau să vin într-o lume despre care nu știam nimic. Doctorul Pânzaru a făcut ca lucrurile să pară prietenoase din prima clipă. Pentru că doctorul Pânzaru avea o mare calitate – dincolo de faptul că era medic și conducea un spital, avea o puternică componentă umană pe care nu încerca să o ascundă.Medicul Costică Pânzaru ca și obstetrician – eu sunt diabetolog, nu am capacitatea să judec asta, dar îmi amintesc discuția cu o colegă care îmi povestea cu câtă precizie și rapiditate reușea să extragă fătul la o cezariană. Am citit multiplele comentarii când s-a stins și am văzut că multe femei îi purtau recunoștință pentru că le ajutase să-și aducă copiii pe lume. Și fiecare medic conștientizează că, dintre toate specialitățile, singura în care ai dublă răspundere este ginecologia, pentru că și viața mamei, și a copilului depind de priceperea medicului. Să nu uităm faptul că, doctorul Pânzaru avea un doctorat făcut în Franța. Câți medici cu doctorate vin să lucreze într-un spital municipal? Câți dintre cei, care au ocazia să lucreze o perioadă în străinătate, se mai întorc în țară? Domnia sa s-a întors, a acceptat să facă naveta și și-a pus în minte să facă din spitalul din Pașcani unul, care să intre în istorie. Și aici începem să vorbim despre directorul Costică Pânzaru. Și cred că în această poziție și-a descoperit menirea. Și asta pentru că nu a urmărit doar să conducă spitalul, ci a făcut ca spitalul să devină universul său. Managerul Costică Pânzaru se identifica cu spitalul pe care îl conducea, punea suflet în tot ceea ce făcea și – extrem de important - înțelegea că totul se face cu oameni, pe care se străduia să îi cunoască și să îi înțeleagă. Cred că a avut acea intuiție, despre care se spune că este caracteristică racilor, care îl ajuta să citească oamenii ușor, astfel încât știa mereu cam care este valoarea fiecăruia. Avea un deosebit respect pentru medici și cei care erați pe vremea când domnia sa conducea spitalul vă amintiți că mereu spunea: „Fără medici nu va exista spitalul”. A făcut ca spitalul să devină spital de urgență, a adus medici urgentiști și a schimbat complet modul în care este perceput spitalul. În doar 19 ani, de când lucrez aici, am trecut de la primirea pacientului în urgență de către asistenți, care chemau garda de pe Medicină Internă, care se putea baza doar pe simțul clinic, pentru că noaptea nu se făceau analize și investigații, la posibilitatea de a asigura competent urgențe complexe, ceea ce a făcut ca numărul de prezentări să crească de la o medie de 20 la o medie de 90, pe 24 de ore. A scos posturi la concurs, încercând să acopere toate specialitățile și s-a purtat frumos cu oamenii, făcându-i să-și dorească să rămână. Dacă m-ar întreba cineva care a fost principala sa calitate, probabil că aș răspunde că aceea că-i păsa de oameni mai mult decât de cifre. Îmi amintesc că erau zile când mă prindea ora 17 în spital (pe vremea aceea eram singurul diabetolog din tot Pașcaniul). Dumnealui era în spital mai tot timpul, spitalul devenise casa sa. Și deschidea ușa cabinetului și mă întreba de ce nu am plecat acasă încă (pacienții care erau încă la ușă erau răspunsul, sigur că nu-i lăsăm nevăzuți, sigur că bunăvoința dumnealui nu-mi reducea volumul de muncă, dar pentru mine conta enorm că, cineva aprecia efortul pe care-l depuneam). Dimineața Vasea – care era pe atunci asistent șef pe ambulatoriu – îi ducea situația cu numărul de consultații de la fiecare cabinet din ziua precedentă. Intr-o dimineață a întrebat la raportul de gardă „Alina, ieri ai văzut 75, mai poți?” Și această poate banală pentru unii atenție pe mine mă făcea să mai pot. Așa cum altă dată pur întâmplător l-am văzut la știrile locale și îl întreba pe reporter: „Voi aveți idee câte consultații face Alina pe lună?” Nu cred că reporterul știa cine eram eu, așa cum nici dumnealui nu știa că eu voi vedea înregistrarea, dar pe mine toate aceste detalii m-au făcut să îmi doresc să rămân în acest spital și să îl ajut, atât cât pot eu, să crească. Voia să fim uniți, nu intervenea de regulă în conflicte – uneori chiar mi se părea nedrept că nu intervenea – dar își dorea ca medicii să fie o mare familie. Și nu doar medicii. Petrecerile pe care le organiza aveau darul de a ne face să ne descoperim unii pe alții, așa cum suntem dincolo de halate. Am participat doar la una dintre ele și este unul dintre marile regrete ale vieții mele acela că le-am ratat pe celelalte. La petrecerea aceea doctorul Costică Pânzaru s-a purtat cu un admirabil firesc – era colegul nostru, nu managerul nostru. Așa a știut să se facă iubit! Pasiunea sa pentru flori este o dovadă a sensibilității de care dădea dovadă. Și de câte ori văd trandafirii de pe heliport – heliport pe care tot domnia sa l-a făcut posibil – îmi spun că oamenii trec, dar urma trecerii lor pe aici rămâne. Nu știu cine se ocupă acum de acei trandafiri, dar i-am văzut frumoși, vorbind despre cel care i-a plantat, cui știe, să asculte. Și public vă rog – nu lăsați trandafirii doctorului Pânzaru să moară! I-am spus într-o zi că, sper ca într-o zi spitalul ăsta să se numească Pânzaru. A zâmbit și nu m-a contrazis. Știa și domnia sa că, toate renunțările la ce însemna viața, în afara spitalului, îi dădeau acest drept. Păcat însă că prea repede s-a dus! Spitalul putea să-i aștepte numele încă mulți ani. Soarta a făcut ca, ultimele clipe, să și le petreacă în locul care însemnase pentru domnia sa o mare parte din tot. Și spun o mare parte pentru că fiica și nepoțelul reprezentau o altă bucată din acel tot. Vorbea despre ei în așa fel încât dragostea răzbătea printre cuvinte. Moartea doctorului Pânzaru ne-a luat prin surprindere, deși nu ar fi trebuit să fie așa. Doctorul Pânzaru a murit din pricina unei boli grave, care omoară în timp. Asta pe lângă impactul devastator pe care îl avusese asupra dumnealui accidentul suferit cu puțini ani, anterior. Și atunci de ce ne-a luat prin surprindere moartea sa? Pentru că și-adus boala în tăcere. Nu s-a plâns, nu s-a victimizat. Așa cum la prerevelionul, despre care scriam, a dansat mult, deși purta corset și avea dureri importante, așa și-a dus și boala pe picioare și a considerat-o doar problema sa, neâmpovărând pe nimeni cu ea. Da, poate că în ultimii ani a făcut lucruri pe care nu le-a făcut foarte bine. Dar, înainte să îl judecăm, să luăm în calcul faptul că era grav bolnav. Și da, mai sunt încă multe de făcut pentru spitalul ăsta, dar toate pot fi făcute pentru că cineva i-a construit baza. Avem datoria de a-i purta veșnică recunoștință pentru tot ceea ce a făcut pentru spital și de a duce mai departe visul său. Sper că măcar acolo unde este se odihnește! Să vă fie veșnicia frumoasă, domnule director! Dumnezeu să vă judece după tot ceea ce ați făcut bun! ”
Momentul dedicat pomenirii Dr. Pânzaru Costică, a fost încheiat prin discursul domnului Ion Câmpeanu manager interimar al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani care, în cuvintele sale, a remarcat următoarele:
”…. în arhiva spitalului am observat planul de management, din anii 2000, întocmit de Dr. Pânzaru Costică, care prevedea exact structurile medicale pe care le folosim astăzi în folosul comunității; Dr. Pânzaru Costică a fost un reper de demnitate și curaj, de pricepere, de iubire de oameni și suntem datori să-i continuăm munca, asta consider că este sarcina noastră. Întâlnirea organizată astăzi s-a făcut pentru evocarea Dr. Pânzaru, dar și pentru noi deoarece este foarte important ca, în viața noastră, să încercăm să scăpăm de elementele sau motivele care ne dezbină și să căutăm împreună liantul care să ne apropie și să ne conducă către viitor spre a dezvolta acest spital; Dumnezeu să-l odihnească pe Dr. Pânzaru, iar pe noi să ne binecuvinteze!”
Au fost un momente frumoase de care sunt convins că, din ceruri, Dr. Pânzaru, zâmbește!
Gardă ușoară domnule Doctor, în Împărăția lui Dumnezeu!
Pr. Gigi-Daniel Ioan
preot de caritate al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani
