Veşnică pomenire părintelui Ioan Apetroaiei

Arhiepiscopia Iașilor Februarie 13, 2019

Întotdeauna Dumnezeu trimite oameni providențiali pentru credincioșii dintr-o parohie. Un om providențial a fost și părintele Ioan Apetroaiei: vrednic, bun administrator, ctitor de biserică și de centru social-pastoral. A aprins râvna credincioșilor din Parohia Cracăul Negru, iar prin credința și moralitatea sa a luminat calea oamenilor pentru a nu rătăci de la adevărul ortodox. A ctitorit cu multă trudă biserica nouă, lăsând la plecarea sa din această lume lacrimi de durere și suferință.

Sâmbătă, 9 februarie 2019, la biserica din Cracăul Negru a avut loc Sfânta Liturghie, urmată de o slujbă de pomenire pentru părintele Ioan. Slujba a fost oficiată de un sobor de șase preoți, întreaga comunitate participând cu multa smerenie. Familiei părintelui Ioan Apetroaiei îi dorim putere să treacă peste greaua suferință. (Pr. Viorel Irina - Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri